Pe poteca incasilor

In seara dinaintea plecarii am avut sedinta tehnica cu ghidul, in care ne-a explicat pe unde merge traseul, cat de greu e si ce avem nevoie. Intalnire in urma careia m-am panicat inevitabil, si pentru ca ne-a sugerat sa ne luam suplimente de energie am adaugat la bagajul deja facut o plasa de ciocolati, mere, batoane de ceale si biscuiti, genunchere, crema pt articulatii si multe servetele pt ca ne-a spus ca nu e apa pe traseu.
Asadar, la 5 dimineata s-a format grupul: 5 turisti, 2 ghizi, 6 hamali, 1 bucatar si un sofer care ne-a dus pana la km 82, de unde incepe IncaTrail si de aici am inceput urcarea. Prima zi a fost lejera, ca o plimbare, da a dou-a a fost proba de rezistenta. Urcare in mare pe trepte de piatra 1200m, si apoi coborare inca vreo 2h pana la tabara. E ciudat cand tu abia te misti din cauza efortului (desi cari numai vreo 5kg) si a altitudinii si trece pe langa tine un caraus de vreo 50 de ani, alergand la deal cu 20kg in spate...alta specie domne.
Dar trecand si ziua a dou-a nu a ramas decat sa mergem inainte si sa ne bucuram de bucatarul nostru. Inca nu imi explic cum putea sa gateasca si supa si 4 platouri, toate diferite si calde cu doar o butelie si un arzator. Am mancat de la avocado impanat si supa crema de sparanghel pana la wock de legume si cartofi de jungla umpluti cu branza, ah si intr-o seara nea facut si tarta de mango....fara cuptor.
In tabara totul este foarte bine organizat. Fiecare grup de expeditie trece zilnic pe la cate un grup de control unde li se distribuie locul in tabara de a doua-a zi si se cantaresc bagajele hamalilor ca sa nu depaseasca 20kg (pana acum 2 ani carau si 40kg ca sa faca un banut in plus, si ajungeau toti cu probleme de sanatate, deci e o masura menita sa-i protejeze).
In fiecare dimineata ajutorul bucatarului vine pe la corturi, pe la 5, si zdrangane un ceainic de metal ca sa dea trezirea si intreaba 'coca tee' si pana nu raspunzi da sau nu, nu pleaca de langa cort. Cu ceaiul cald in cana sti ca ai 30 min sa il bei, sa-ti faci bagajul si sa te prezinti la micul dejun. Cat mancam noi turistii si ghizii, carausii strang tabara si pana ne punem rucsacii in spate au strans si cortul care e jumate bucatarie, jumate sala de mese. Surprinderea cea mai mare este la pranz, cand ajungi gafaind in tabara, si ghici ce?, hamalii si bucatarul sunt deja acolo, cu cortul montat si masa gata. Te simti ca un rege rasfatat, toata lumea are grija de tine si te serveste si tu abia daca apuci sa-i vezi, asa sunt de timizi si de retrasi :)
Poteca trece prin tot felul de peisaje, dar cel mai impresionant a fost in jungla unde am vazut stoluri galagioase de papagali verzi, multe feluri de orhidee si paduri de bambus, e ca o uriasa gradina botanica, iar ghidul stie cate o poveste despre fiecare fir de planta.
In grup am mai avut o tipa din Marea Britanie si un cuplu american. Oameni faini dar nu asa prietenosi ca noi.
In ziua 4, cand se ajunge la Machu Picchu trezirea este la 3:30 pt ca ultimul punc de control deschide la 5:30 si trebuie sa fi acolo ca sa ajungi la rasarit la poarta soarelui, primul punct de pe traseu de unde se vede orasul. E atat de frumos cand ajungi acolo sus si vezi cum iese din umbra si incepe sa straluceasca in soare, incat uiti de orice oboseala, efort sau inconvenient.
Uh si mai sunt muuuulte de povestit :), acasa cand ne vedem.
Va pupam!